HOME & DESIGN

Designul interior ca stare de spirit

Designul interior ca stare de spirit, colectia Rodeo de la designerii KARE

Decorarea de interioare a evoluat mult în ultimii ani în România. Astăzi accentul este pus din ce în ce mai mult pe personalizarea spaţiului în conformitate cu filozofia celor care îl locuiesc. Iar clienţii au devenit tot mai selectivi, le place să aibă la îndemână o ofertă cât mai vastă din care săaleagă doar acele piese care, practic, spun ceva despre felul lor de a fi, despre aspiraţiile lor. Pe mine stilul vintage mă reprezintă.

Citeste tot articolul...

STAY

5 motive pentru care merită să investeşti în Moieciu

Moieciu de Sus

Am plecat la mijloc de noiembrie spre Moieciu, zonă pe care în trecut o vizitasem foarte intens, pe care, aşadar, o cunoşteam foarte bine şi pe care voiam să o revăd după un timp ceva mai îndelungat. Voiam să ştiu ce s-a schimbat, dar mai ales care sunt astăzi oportunităţile de a investi aici.

 

 1. Amplasarea

Daca vii dinspre Bucureşti, la intrarea în Predal faci stânga pe DN73A spre Pârâul Rece, fosta staţiune a tineretului comunist. Deşi ştiam drumul (şi toate potecile) până aici, frumuseţea peisajului tot m-a uimit: în a doua jumătate a lui noiembrie mirosea încă a început de toamnă, iar paleta cromatică a pădurilor părea un îndârjit manifest împotriva zăpezilor ce vor urma.

Drumul şerpuieşte mai departe ca o coadă de drac chefliu prin pădurile Bucegilor până ce începe să se domolească în apropiere de cetatea Râşnov. De la Râşnov până la târgul colorat din faţa Castelului Bran este doar o aruncătură de băţ. La doar nouă kilometri de agitaţia din jurul cetăţii Branului te trezeşti, ca aruncat din praştie, într-o altă lume. De la cântatul cocoşilor la mugetul vacilor – aici armoniile rustice fac legea, iar aglomeraţia de lângă obiectivele turistice a dispărut ca prin minune. Când şi când câte o maşină străbate acest spaţiu atemporal ca pentru a-ţi reaminti de modernitate.

Am avut şansa să fiu aici în mijlocul unei săptămâni de noiembrie, atunci când turiştii sunt ca şi inexistenţi. Într-un astfel de moment ai ocazia să admiri zona aşa cum este ea, cu locuitorii ei cuminţi, dezbrăcată de exuberanţa vilegiaturiştilor.  

Moieciu de Sus este poarta de intrare spre Rezervaţia Bucegi. Din capul satului se deschid trasee montane, pe care le-am bătut încă din copilărie, către Padina, Bolboci, Cheile Tătarului şi Peştera Ialomicioarei.

 

 2. Cazarea

Am stat la Conacul Vânătorului din Moieciu de Sus, chiar în spatele resortului Cheile Grădiştei. Este o pensiune frumos decorată, un “bed & breakfast” care se ridică la standardele cerute de turiştii din Vest, mai pretenţioşi. Am fost primiţi cu o gustare tradiţională şi câte o sticlă de palincă şi vişinată, din partea casei. Că ne-am simţit bine este adevărat, dar aş minţi dacă nu aş recunoaşte că ne-am acomodat mai greu ca singuri turişti cazaţi aici: să nu ai pe cine bârfi, pe cine da vina pentru cine ştie ce neajuns pricinuit, ei bine, asta parcă-i prea mult pentru un turist român. Glumesc. Literalmente toată pensiunea era a noastră, iar asta a fost superb.

 

 3. Bucătăria

În zilele următoare am luat masa la Cheile Grădiştei, restaurant tipic de complex turistic, dar unde, surpriză, am mâncat ca la mama acasă şi la preţuri foarte bune, cu până la 40% mai mici decât în Bucureşti sau Constanţa. Tot ceea ce am comandat a fost proaspăt şi foarte gustos, chiar dacă, de multe ori, eram singurii clienţi. În principiu, o masă medie pentru două persoane este între 10 şi 15 euro pentru micul dejun şi maxim 30 de euro pentru cină.

 

4. Obiectivele turistice

Pe malul stâng al Pârâului Turcului, la ieşirea din Moieciu, o cădere mică de apă căreia localnicii nu i-au putut găsi un nume mai poetic decât La Chişătoare, te îmbie la un moment de contemplare. Cetatea Branului este şi ea foarte aproape, însă, pentru mine, rezervaţia Bucegilor şi plimbările prin pădurile de conifere din capul satului sunt obiectivele turistice de interes major.

5. Oportunităţi de afaceri

Peisajul extraordinar, distanţa mică până la Bran (7 km) şi până la Braşov (30 km), viitoarea Transcarpatica – toate acestea sunt motive serioase pentru a investi aici. Transcarpatica, un proiect de 50 de milioane de euro, urmează să concureze Transfăgărăşanul, prin construcţia acestei şosele creându-se o legătură între Târgovişte şi Braşov. Chiar dacă am auzit că a-ţi deschide pensiune nu prea ar mai fi la modă, un întreprinzător atent la cerinţele pieţei ar putea să gândească un “bed and breakfast” generator de profituri frumoase.

Să luăm un exemplu: o pensiune cu 11 camere şi teren de 1600 mp în zonă este scoasă la vânzare la preţul de 98 000 de de euro (la prima strigare). Să presupunem că investiţia este constituită de 25 000 de euro resurse proprii şi 75 000 împrumutaţi de la bancă, cu o dobândă de 6%. La un preţ mediu de închiriere de 70 de lei/noapte rezultă încasări brute cuprinse între 3000 şi 6000 de euro (de la 50% grad de ocupare la 100%). Din calcule ar rezulta o rată de capitalizare ce ar putea ajunge până la 24%, în condiţiile în care rata medie acceptată este de 10%. Lăsând deoparte faptul că investiţia ar putea fi recuperată într-un număr mic de ani, probabil cel mai mare avantaj al unui astfel de business este relocarea într-o zonă superbă şi munca într-un domeniu care te face să te simţi, de fapt, în vacanţă de-a lungul întregului an.

Desigur, toate acestea ar fi bine să fie luate drept sugestii preliminare şi ar trebui să conducă la calcule mai aprofundate. Dar, întâi de toate, dacă n-aţi mai fost demult acolo, faceţi o excursie până la Moeciu.

Citeste tot articolul...

PORTRAIT

Visul american & aventura românească

Bucureşti, Centrul Vechi

Poziționat în sudul Californiei acum câţiva ani căutam o direcţie pentru “marea aventură”. După ceva timp, pe lista mea de opţiuni rămăseseră două ţări în care credeam că mi-ar fi bine dacă m-aş muta: Uruguay şi Ecuador. Ambele, cu multe de oferit. Ecuadorul are o climă paradisiacă, peisaje de vis. Uruguayul pare o mică Europă situată între cei doi titani ai Americii Latine, Brazilia şi Argentina.

Înclinam spre a alege Ecuadorul şi, tocmai când eram pe picior de plecare, o prietenă îmi povesteşte, făcând haz de necaz, experienţa ei acolo. Sofia – acesta este numele ei – are “norocul” ca proprietatea ei să se afle la intersecţia teritoriilor tuturor “găştilor” din zona ei, aşa încât unora le plăteşte taxă de protecţie, altora le face mici “donaţii”, iar statul îşi ia şi el impozitele aferente, aşa încât, până la urmă, toată lumea este mulţumită de situaţie. Mai puţin Sofia, fireşte. Şi, ştiţi cum se întâmplă, o singură opinie (nu neapărat justificată) uneori îţi schimbă toate planurile. Am renunţat la Ecuador. Şi, odată cu el, la America Latină, deşi Uruguayul este socotit o ţară sigură.

Tot documentându-mă despre zonele propuse pe diverse siteuri americanilor dornici de relocare, am dat într-o zi peste profilul României. A fost momentul reconsiderării ţării în care m-am născut şi pe care o lăsasem în urmă cu 15 ani, motivat la acea vreme de atracţia pentru cultura americană şi nu neapărat de clişeul care-i mobilizează pe unii conaţionali, anume că oriunde altundeva este mai bine decât în România.

A durat însă ceva timp până când să descopăr pe propria piele că nici mai bogatul Occident şi nici ţările exotice spre care îmi tot zburau gândurile nu-mi ofereau acel ceva pe care îl căutam. Mă săturasem de sistemul care transformă consumul în libertatea supremă. Dar nici nu aveam “nebunia” acelor americani care se relochează în diverse ţări nesigure, în căutarea aventurii.

În momentul în care am început să înţeleg cam ce vreau de la viaţă mi-am dat seama că România este locul care îmi oferă siguranţa necesară, fără ca viaţa să-şi piardă gustul sau culorile.

Nu mă întorceam acasă, într-un loc pe care deja îl ştiam, ci veneam într-o aventură. Cu promisiunea pe care o aduce aventura: de fapt, nu (re)descoperi locul, ci pe tine însuţi. Noi, românii, suntem cel mai puţin conştienţi de şarmul ţării noastre. Nu e o judecată, e o observaţie. Un occidental, intuieşte imediat acel “ceva” care lui îi lipseşte atât de mult, şarmul vieţii de zi cu zi tot mai rar în societăţile consumeriste, simplitatea traiului cu bucuriile, imprevizibilul şi, desigur, neajunsurile care vin la pachet cu acel firesc pe care modelul occidental aproape că l-a anihilat. Poate că ar trebui să contemplăm mai des acest spectacol al vieţii care se derulează în jurul nostru, aici. Şi să fim recunoscători pentru acest dar pe care încă îl avem: libertatea de fi noi înşine. Un tip de libertate care, prin alte locuri, este deja rara avis.

Citeste tot articolul...